„Suntem bucuroși**, nu mai câștigasem de mult în deplasare!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Onofraș este bucuros că a putut contribui la victoria
echipei sale, de pe terenul lui Internațional Curtea de Argeș, și
anunță că abia așteaptă meciul de marți contra Sevillei, pentru a
demonstra încă o dată că elevii lui Dan Petrescu nu au ajus acolo
din întâmplare.

„A fost greu, dar suntem bucuroși că am obținut cele trei
puncte. Ne-am dorit foarte mult victoria, pentru că nu mai
câștigasem în deplasare de multă vreme. Urmează meciul cu Sevilla
și sper să nu ne facem de râs, așa cum nu ne-am făcut nici până
acum”
, a spus Onofraș la finalul meciului cu Inter.

Unirea Urziceni a câștigat cu scorul de 2-1 în fața echipei
Internațional Curtea de Argeș, într-un meci disputat în etapa a
XIV-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Voiculeț ’52, pentru
gazde, respectiv Bilașco ’20 și Onofraș ’40, pentru oaspeți.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a…
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână după înmormântare
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână…
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea i-a uimit și pe ei
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea…
×